EXCLUSIV | Frații Andrew și Tristan Tate, vizitați în arest, în toiul nopții, de un personaj misterios! Discuția s-a întins până după ora 01:30

EXCLUSIV | Frații Andrew și Tristan Tate, vizitați în arest, în toiul nopții, de un personaj misterios! Discuția s-a întins până după ora 01:30
Frații Andrei și Tristan Tate
Publicat: 31/12/2022, 07:00

Frații Andrew și Tristan Tate au fost vizitați joi noapte, în Arestul Central al Poliției Capitalei, de  reprezentantul unei ambasade. Cei trei au avut o discuție privată, care s-a întins mult după miezul nopții.

Procurorii DIICOT au semnat joi ordonanțele de reținere pe numele fraților Tate și a celor două românce care ar fi făcut parte din gruparea condusă de ei, după o anchetă maraton care durat aproximativ 16 ore. Ajunși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Poliției Capitalei, cei doi au fost supuși unui control medical sumar, după care au fost conduși în celulă.

Surse judiciare au dezvăluit, pentru Gândul, că, la scurt timp după reținere, la Arestul Central s-a primit o solicitare din partea unei reprezentanțe diplomatice, prin care s-ar fi cerut o întrevedere urgentă cu Andrew și Tristan Tate.

Solicitarea a fost aprobată, iar după miezul nopții, frații Tate au fost vizitați de un bărbat cu imunitate diplomatică. Sursele citate au precizat că cei trei ar fi avut o discuție privată, care s-a terminat abia în jurul orei o1:30.

Frații Andrew și Tristan Tate s-au prevalat la dreptul la tăcere

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că vizita a fost posibilă ca urmare a unei convenții internaționale prin care, dacă un cetățean este arestat într-un stat străin, personalul reprezentanței diplomatice a statului din care face parte trebuie să-i acorde consultanță.

În acest sens, personalul diplomatic trebuie să-i comunice, în principal, drepturile pe care le are și să-i recomande un avocat, acolo unde este cazul.

Sursele citate cu precizat că Andrew și Tristan Tate nu au formulat nicio solicitare după momentul încarcerării, iar în ce privește drepturile pe care le au, s-au prevalat de dreptul la tăcere și au refuzat să răspundă la întrebările puse de anchetatori.

Frații Tristan și Andrew Tate au fost reținuți, joi, de procurorii DIICOT, împreună cu două tinere românce, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol.

Vineri, Tribunalul București a decis ca toți patru să fie arestați preventiv pentru 30 de zile. Avocatul fraților Tate a confirmat că s-au emis mandate de arestare pentru aceștia și a anunțat că decizia va fi contestată la Curtea de Apel București.

Gândul a publicat primele imagini, în exclusivitate, după reținerea fraților Tristan și Andrew Tate, precum și a celor două românce, toți fiind scoși încătușați din sediul DIICOT, joi noapte, după mai multe ore de audieri, și duși în arestul Poliției Capitalei. (Imaginile, precum și mai multe informații despre dosarul fraților Tate, AICI)

Aceștia sunt acuzați că, împreună cu cele două românce, una dintre ele fiind fostă polițistă la Secția 7 din București, „au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane”.

Primele informații despre implicarea unei foste polițiste din București în gruparea de trafic de persoane a fraților Tristan și Andrew Tate au fost publicare de Gândul în exclusivitate, joi, imediat după perchezițiile și ridicarea celor doi britanici de la vila lor din Pipera. (Mai multe informații, AICI)

Anchetatorii au arătat că au fost identificate, până acum, șase victime, toate recrutate prin metoda loverboy.

„Acestea au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter și prin supunerea la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obținute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, a anunțat DIICOT.


CITEȘTE ȘI:

Frații Tate și fosta polițistă, arestați preventiv pentru 30 de zile. Decizia Tribunalului București nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel

EXCLUSIV | Frații Tristan și Andrew Tate, anchetați de cel mai dur procuror DIICOT. Magistratul l-a băgat la pușcărie pe sângerosul traficant de droguri Marian Bejan și a soluționat dosarul Colectiv

EXCLUSIV | Ce avere avea, înainte să demisioneze din Poliție, femeia acuzată că îi ajuta pe frații Andrew și Tristan Tate să-și exploateze sexual victimele. Luana avea primul grad de ofițer

„The Sun” citează „Gândul” în scandalul „Frații Tate”. Legătura cu Greta Thunberg și cutiile de pizza

Ce scrie presa internațională despre cazul fraților Tate. Cei doi sunt reținuți pentru 24 de ore și acuzați de trafic de persoane

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer